Vali Porcișteanu și Călin Manițiu vin la Promo Rally TOTAL powered by SDS

Vali Porcișteanu și Călin Manițiu vin la Promo Rally TOTAL powered by SDS

După ce prima etapă a Promo Rally TOTAL powered by SDS – SAFE | driving school s-a bucurat de prezența piloților brașoveni Manu Mihalache și Robert Barabaș, etapa secundă, alergată pe un traseu desenat în jurul Cetății Prejmer, îi va avea ca invitați pe Vali Porcișteanu și Călin Manițiu.

Vali Porcișteanu

Călin Manițiu

 

Sezonul 2018-2019 al Promo Rally a debutat cu o serie de noutăți, între care și rolul de ambasador, rezervat unor sportivi de notorietate din campionate naționale, care participă la etapele competiției brașovene. Ambasadorii Promo Rally sunt alături de concurenții seriei și sunt disponibili pentru a oferi sfaturi legate de cariera de pilot, inclusiv în privința tehnicii de pilotaj, a pregătirii mașinilor și a particularităților fiecărui traseu.

Etapa a doua, alergată în jurul Cetății Prejmer, se va bucura de prezența campionului național de raliuri din 2011, Vali Porcișteanu și de cea a pilotului brașovean de viteză în coastă Călin Manițiu, campion al grupei N în 2016.

Vali Porcișteanu este unul dintre cei mai cunoscuți piloți de raliu din România, campion absolut în 2011, de trei ori vicecampion, ultima oară în ediția din acest an a Campionatului Național de Raliuri Dunlop și câștigător a 9 raliuri de campionat național. Pilotul piteștean este și instructor, având propria școală de pilotaj, deschisă în 2013.

Călin Manițiu este unul din cei mai rapizi brașoveni pe traseele de viteză în coastă, cea mai bună performanță a sa fiind titlul de campion național al grupei N din 2016, de altfel singurul sezon în care a reușit să participe la toate etapele de campionat. El rămâne o referință în acest tip de competiție, în special pe traseele de casă, dovadă fiind și cea mai recentă victorie, obținută în weekend-ul trecut pe drumul Poienii, în Trofeul Opel, ultima etapă din sezon.

Promo Rally TOTAL powered by SDS este susținut de partenerii principali TOTAL România și SDS – SAFE | driving school și organizat de clubul ACS Auto Blic sub egida FRAS, MTS, AJAS Brașov.

Promo Rally TOTAL powered by SDS este organizat cu sprijinul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, al Grupării de Jandarmi Mobile Brașov, al Primăriei și Consiliului Local Brașov, al Primăriei și Consiliului Local Prejmer, al Primăriei și Consiliului Local Hărman.

 

Parteneri: Pro-X, Cyclon Motorsport, Țiriac Auto, Telekom, Konvekta, Infinity Trophy, Ice Team, alternatoaredemaroare.ro, Apel One Med, TehnoSting, Time is Coffee, Prejmer Circuit, Hotel Aro Palace, Agenția Century, Angelli.

Parteneri media: Radio Brașov, Newsbv.ro, Zile și Nopți, autorally.ro.